Dacă tot ce știți despre zonele rurale ale Japoniei este ceea ce vedeți în afara ferestrelor dvs. cu gloanțe pe drumurile dintre Osaka și Tokyo - o banalitate pitorească reușită până la un centimetru din viața sa - Hokkaido vă va surprinde. Cea mai nordică dintre principalele insule japoneze este, de asemenea, cea mai dură, cea mai rece și cea mai puțin stabilită, reprezentând 22% din suprafața națională a țării, dar doar 4% din populația sa. Există câteva orașe minunate și o mulțime de orașe pitorești (și încet pe moarte). Dar atracțiile sale reale sunt vastele sale păduri primitive (care acoperă 70 la sută din insulă), vârfurile sale vulcanice (unele activează în inel de foc), verile blânde, fermele sale fecunde în stil occidental și, mai presus de toate, iarna, care durează șase luni bune și aduce zăpezi minunate (191 inci pe an).

Hokkaido în timpul iernii este cu adevărat vrăjitor. Nimic din ghiduri, fotografii sau videoclipuri GoPro nu vă poate pregăti pentru frumusețea uimitoare a acestui tărâm ascuns. Nu este o coincidență faptul că mulți dintre cei mai buni artiști japonezi - Akira Kurosawa, Haruki Murakami, Takuboku Ishikawa - au pus multă muncă excelentă în incintele sale de iarnă. Hokkaido este echivalentul de mediu al epopeii; iată o armonie a formelor naturale care este mai mult sau mai puțin echivalentul în care pământul aruncă microfonul ... pentru totdeauna.

Hokkaido este patria ainuilor, locuitorii indigeni persecutați din insulă, care și-au păstrat cu încăpățânare cultura, în ciuda eforturilor depuse de secole de ocupanți japonezi. Este marea frontieră sălbatică a Japoniei. Este Nordul Dincolo de Zid; este Pământul Adânc. Interiorul de inspirație scandinavă al Lookout Cafe din Niseko; vederea muntelui Yotei din satul Niseko. Takashi Yasumura

Insula a fost întotdeauna populară pentru luna de miere japoneză și sportivii de iarnă, dar în ultimul timp o mulțime de alți oameni încep să ia atenție seriosă acestei țări minunate din nord. Turismul este în creștere, în special din alte țări asiatice. Dezvoltatorii au luat notă, extindând hotelurile și locurile și există chiar zvonuri că investitorii chinezi au funcționat în culise, ridicând drepturi de apă și minerale pe toată insula. Dar adevăratul pistol de pornire va apărea anul acesta, când tunelul Seikan, lung de 33 de mile, care leagă Hokkaido de insula principală Honshu, va începe în sfârșit să găzduiască iconicul Shinkansen din Japonia sau trenurile cu gloanțe. Va dura puțin peste patru ore pentru a călători de la Tokyo la Hakodate, cel mai sudic oraș din Hokkaido, făcând o călătorie de weekend din Tokyo nu numai posibilă, ci chiar foarte tentantă. Unii spun că nimic nu se va schimba cu adevărat - populația insulei va deveni din ce în ce mai gri, mai mică și mai săracă. Booster-urile sunt convinse că boom-ul turistic condus de Shinkansen va da viață nouă în nord. Cel mai bun prieten al meu din Tokyo doar clatină din cap la întrebarea mea, îmi spune să-i întreb pe ainu ce părere au.

Nimic din ghiduri, fotografii sau videoclipuri GoPro nu vă poate pregăti pentru frumusețea uimitoare a acestui tărâm ascuns.

(La naiba.)

În orice caz, cred că acesta este momentul de vizitat, când lucrurile sunt încă între ele și instabile și ciudate. Înainte ca vechiul Hokkaido să se termine și să înceapă noul Hokkaido, înainte ca această insulă dură și mândră să fie subsumată de orice soartă o așteaptă.

Ninge în Sapporo când aterizăm.

Se pare că ninge întotdeauna în Sapporo. Datorită creșterii aproape constante a vremii arctice din Siberia, capitala Hokkaido este unul dintre cele mai fiabile orașe cu zăpadă de pe planetă. Având în vedere tot ce am citit și am auzit, mă aștept pe jumătate ca avionul nostru să aterizeze chiar în mijlocul unei tundre devastate de furtuni, asediată de urși. Cafeneaua Lookout este un schi scurt de la vârful telecabinei Niseko. Takashi Yasumura

Noul Aeroport Chitose, cu toate acestea, este orice altceva decât sălbăticia. Pe cât este posibil ca un aeroport să apară, New Chitose apare. Se pare că a fost modelat după estetica designului Apple: curat, futurist, ușor de utilizat. Magazinele se revarsă cu porumb și whisky sigilate sub vid și bibelouri Ainu și tricouri Nippon Ham Fighters și mai multe confecții de ciocolată decât poți scutura un băț - Hokkaido este, la urma urmei, renumit pentru lactatele sale. Este un rai omiyage și ai putea pierde cu ușurință o jumătate de zi și toți ducații tăi cumpărând aici, ceea ce mulțimea de turiști chinezi pare intenționată să facă. Partenerul meu chino-american - o voi numi doamna Marvel - recunoaște accentul instantaneu. Beijing, până la capăt.

În timp ce ne târâm cizmele de zăpadă către bagajele alături de al treilea membru al troicii noastre, La Bachatera - japoneză pe calea Fort Lee, New Jersey - îmi văd primul urs. Am făcut din spotting urs o prioritate în această călătorie, deoarece ursul, venerat de mult de Ainu, este esențial pentru marca Hokkaido. Acest urs, din păcate, este doar o reclamă, un kaiju supradimensionat care trage turnul TV Sapporo printr-o singură mișcare a labei sale masive.

Planul nostru era să rămânem în Sapporo o noapte și apoi să ne aruncăm spre Muntele Yotei, inima spirituală a Hokkaido. Un lucru pe care trebuie să îl țineți cont atunci când vizitați nordul iarna: vremea conduce spectacolul. Takashi, concierge la hotelul Cross, ne informează că drumurile care duc până la Muntele Yotei sunt închise din cauza zăpezii. Poate că se va lămuri mâine. Poate nu.

La sfatul lui Takashi, facem standardele: vizitați Turnul cu Ceas Sapporo, una dintre puținele structuri supraviețuitoare din Colegiul Agricol Sapporo pe care consilierii occidentali au ajutat-o ​​să le stabilească în anii 1870; străbate niște zăpadă cu fundul gros pentru a face o plimbare cu gondola până la stația de sărituri cu schiurile de la Jocurile Olimpice de iarnă din 1972, cu vederea spre Sapporo și câmpiile Ishikari; vizitați vechea fabrică de bere Sapporo și vizionați toate reclamele de epocă; gambol în jurul Muzeului Internațional de Artă Miyanomori și a Muzeului de Artă Modernă Hokkaido; și completează lucrurile mâncând curry de supă Hokkaido la Treasure și grătarul Genghis Khan la Itadakimasu (ambele sunt specialități din Sapporo și ambele sunt excelente). De-a lungul plimbării noastre, mănânc aproape constant, de la gyoza la colț, până la igname coapte vândute în căruțe. La fel ca în majoritatea orașelor japoneze, nu sunteți niciodată la mai mult de 20 de pași de o libație rece sau de o felie fierbinte de delicioase, ceea ce face ca respingerea impulsurilor să fie aproape imposibil de rezistat.

Odată ce a căzut noaptea, mergem acolo unde se desfășoară acțiunea: districtul de divertisment Susukino, care seamănă cu fratele mai mic, mai puțin obosit și mai cofeinizat al Kabukicho din Tokyo. În acest vibrant crosshatch de baruri, restaurante și neon, băuturile sunt turnate de milioane în fiecare noapte. Aproape în fiecare colț moară școlile de gazde din coafuri Poison care încearcă să ademenească fetele în cluburi, în timp ce în spatele lor circulă în tot parcuri de înot, oferind - nu te fac copil - lianți plini de femei. Aici ajung copiii lui Hokkaido jos - și unde vin turiștii pentru emoții. O stradă din centrul orașului Sapporo. Takashi Yasumura

Dawn își găsește micul trio la Piața Curb, manevrând în jurul crăpăturilor de zăpadă veche. Acesta este răspunsul Sapporo în două blocuri la piața de pește Tsukiji din Tokyo, izbucnind cu crab rege și cu șiruri întregi de hering uscat și o gamă largă de produse locale. O capcană turistică, am fost avertizați de localnici - dar capcă sau nu, nu omit un mic dejun cu sushi în oraș cu cele mai proaspete fructe de mare din Japonia. În timp ce cumpărăm cutii cu știuleți de porumb Hokkaido înveliți individual pentru omiyage, La Bachatera vorbește cu drag proprietarul, un vânătă înalt, încrezător, pentru a recomanda un restaurant cu sushi mai puțin atrăgător pentru turiști.

Marusan Tei este grozav, spune el, umflând. Eu mănânc acolo. Nu foarte scump.

Ajungem la o masă lungă cu un turist japonez singuratic, în vârsta de douăzeci de ani. Camera ei este masivă. În ceea ce privește donburi de fructe de mare, este super-oishii, în special uni. Partenerul nostru de masă aprobă, de asemenea, lăsând în urmă niciun bob de orez.

Înapoi la hotel, doamna Marvel și La Bachatera se înghesuie cu Takashi, căruia i-au plăcut serios. Acest tânăr înalt, frumos, eficient, cu adevărat amabil este cea mai bună reclamă pentru Hokkaido. Planul nostru fusese să ne îndreptăm spre Otaru și apoi spre Niseko, apoi să vizităm Muzeul Ainu din Shiraoi - urmând un cerc în sens invers acelor de ceasornic în jurul Muntelui Yotei. Dar Takashi, care are toate ultimele știri despre vreme, sugerează să meargă în direcția opusă pentru a permite puțin mai mult timp pentru drumurile spre Niseko pentru a fi curățate.

Zăpada cade ușor în timp ce ne bagăm bagajele în taxi. Takashi stă afară tot timpul în frig, fără haina, fulgii acumulându-se în păr. Când ne îndepărtăm, el se înclină adânc. Trebuie să devin sentimental, pentru că dăruirea lui mă atinge.

În mașină, am lăsat capul în jos. Când mă trezesc, constat că lumea s-a schimbat. Am intrat în yukiguni - Snow Country - pe bune. Altitudinea, combinată cu fronturi regulate de furtuni din Siberia, face din Niseko un paradis al iubitorilor de zăpadă. Takashi Yasumura

Strălucirea Hokkaido este copleșitoare în dimensiunea sa și amețitoare în complexitatea sa de mille-feuille. Mă holbez, cu gura căscată, la năvălirile de zăpadă siberiană, la alpele falnice din depărtare și la nesfârșita pădure primară de molid care le acoperă. Lacul Shikotsu este în fața noastră, un lac caldera albastru ca un ochi, înconjurat de trei vulcani și învăluit de o ceață de copaci arhaici înghețați. Acest pământ este un adevărat cântec de foc și gheață. În zilele dinaintea sosirii japonezilor, când era doar Ainu, era și țara lupilor, urletele care se ridicau peste munți. Suntem în Deep Hokkaido acum, cât de adânc poți obține atunci când ești într-un taxi încălzit, impecabil amenajat.

În momentul în care sunt pe cale să vorbesc, o vulpe roșie iese pe drum, o exclamație de culoare împotriva drifturilor. Ne oferă o singură privire indiferentă înainte de a aluneca înapoi în copaci. La fel ca Shimamura în romanul lui Yasunari Kawabata Tara zapezii , Simt că pieptul meu se ridică la frumusețea inexprimabilă a acestuia.

Strălucirea Hokkaido este copleșitoare în dimensiunea sa și amețitoare în complexitatea sa de mille-feuille.

Ironia permanentă a Hokkaido este că calitățile foarte naturale care o fac atât de irezistibilă pentru cei din afară sunt cele care au protejat insula de ele în primul rând. Timp de mii de ani, acest pământ îndepărtat și inospitalier a fost numai Ainu și Ainu. Un popor indigen cu piele mai deschisă și corpuri mai păroase decât japonezii, Ainu a creat o civilizație animistă care întruchipa idealul japonez de a trăi aproape de natură, de a reuși să fie, după cum a scris Bashō, prieteni cu cele patru anotimpuri - ceea ce ai crede ar fi putut să le dea un permis când au intrat în sfârșit în contact cu japonezii în expansiune în anii 1300.

Din păcate, nu a făcut-o. În timp ce japonezii se împingeau spre nord în Hokkaido, incursiunile lor aduceau comerț, alcoolism și război și îi împingeau încet pe Ainu din părțile sudice ale insulei. Dar colonizarea japoneză a Hokkaido a decolat cu adevărat abia în anii 1870, când oficialii Meiji au început să se teamă că Rusia ar putea pune mâna pe insulă. Deci, guvernul Meiji a contracarat o posibilă invazie cu una reală. Mii de coloniști, mulți dintre ei samurai lipsiți de drepturi, au fost direcționați spre nord, ademeniți de amnistii fiscale și granturi funciare. Așezările pionierilor întregi au fost distruse de vreme, boli și eșecul recoltei - totuși guvernul, care avea nevoie de toate resursele naturale pe care își putea pune mâna pentru a alimenta modernizarea, nu a cedat. În cele din urmă, Hokkaido a fost cucerit.

Pentru Ainu, a fost Sfârșitul - cam la fel de aproape de apocalipsă pe care îl poți experimenta și totuși să fii în preajmă pentru a vorbi despre asta. Pe lângă apucarea întregului pământ, japonezii au urmat o politică de asimilare forțată, privându-i pe ainu de numele lor, de limba lor, de cultura lor, chiar și de tatuaje. Ainuilor li s-a interzis să pescuiască somon - ceea ce ar fi ca și cum ai interzice japonezilor să cultive orez. Mulți au fost forțați să muncească în condiții de sclavie în mine și în - așteptați-l - în pescuitul cuceritorului. (Dacă doriți să știți de unde au început programele imperiale japoneze pentru Coreea, Taiwan și China, nu căutați mai departe de Hokkaido.) Pentru a face lucrurile cu atât mai oribile, guvernul japonez a refuzat chiar să recunoască Ainu ca popor indigen până la activismul Ainu. a ajutat la răsturnarea acelei nebunii - în 2008 . Discriminarea împotriva lor rămâne intensă.

Și totuși, în ciuda tuturor, Ainu sunt încă în Hokkaido, făcându-și lumea. În ultimele decenii a existat o reapariție marcată a mândriei în tradiția ainu. Tinerii activiști au preluat locul unde au părăsit bătrânii lor, iar limba ainu, îndelungată în pragul dispariției, se confruntă cu o renaștere minoră. Artiști precum Oki Kanno și Mina Sakai din grupul de muzică Imeruat sunt dovezi ale supraviețuirii culturii Ainu.

Ainu sunteți Hokkaido și oriunde te uiți pe insulă vei găsi urme ale acestora. Dar dacă sunteți călător și doriți să-l vedeți pe Ainu de aproape, este posibil să ajungeți la ceea ce facem noi. Veți merge până la orașul de coastă Shiraoi și acolo, pe malul lacului Poroto, veți găsi Satul de cultură Porotokotan Ainu. Cu replici ale caselor tradiționale din stuf (chise), un muzeu neinteresant și, cel mai bun dintre toate, Ainu sincer-la-bunătate, Porotokotan este turismul cultural indigen la cel mai mare manual. Grădina Muzeului Internațional de Artă Miyanomori, din Sapporo. Takashi Yasumura

Singurii alți vizitatori sunt un cuplu de chinezi. În ciuda numărului nostru nepotrivit, personalul Ainu susține un spectacol într-unul din chise sub un baldachin întunecat de somon uscat. MC face o glumă despre cum își poartă hainele tradiționale doar nouă până la cinci. I se alătură pe scena tatami șase femei Ainu îmbrăcate în haine brodate elaborat. În următoarea jumătate de oră, ei susțin un spectacol care include cântec, dans, prelegeri informative și o demonstrație a mukkuri, o harpă de gură.

După aceea, ne rătăcim puțin prin teren. Faceți fotografii în fața statuii înălțime de 50 de metri a unui șef Ainu cu barbă. Vizitați turul muzeului și deveniți deprimat de istoria oribilă a lui Ainu.

Abia atunci când suntem pe cale să plecăm, observăm cuștile. În primul sunt doi câini albi sănătoși Hokkaido, care sărită încântați când ne văd. Și în spatele lor, într-o altă cușcă, îngrămădită pe pământ, aproape de nerecunoscut, se află un urs.

Primul meu adevărat observator al ursului și nu este o ur-urină magnifică, ci un prizonier mic și lipsit de urne într-o cușcă. Vorbește despre ceea ce îți dorești. Ainu obișnuia să sacrifice urși, deci poate că este mai bine decât să fie îngrășat și apoi împușcat cu săgeți. Dar nu sunt atât de sigur.

Ce crezi că se va întâmpla dacă deblocăm cușca? Întreb.

La Bachatera își freacă nasul. Bănuiesc că probabil va ieși și ne va mânca.

Deci, în loc să fim mâncați, decidem să ne întoarcem prin Shiraoi. Orașul pare mai mort decât mort; tinerii, explică șoferul nostru, sunt toți în Sapporo. Ne oprim la un restaurant yakiniku, Ushi no Sato, pentru a încerca faimoasa carne de vită Shiraoi despre care ne-a vorbit Takashi. Nu mă deprimă, dar grătarul se ridică la înălțimea reputației sale.

Noaptea căzuse până ajungem la Niseko. Conducem încet, deoarece acesta este un yukiguni și mai profund decât ceea ce am întâlnit mai devreme. Nouă picioare de zăpadă a căzut în numai trei zile și, pentru întinderi întregi de călătorie, ne slalomim între pereții de zăpadă sculptată în mașină. În cele din urmă, la marginea orașului, intrăm într-un magazin pentru a ne orienta, iar prima priveliște care mă întâmpină sunt doi brosuri de schi albi, în pantaloni de zăpadă, care bâzesc beri în parcare. The Barn, un bistro la hotelul Kimamaya din Niseko într-o clădire inspirată de fermele tradiționale Hokkaido; un hol la Kimamaya. Takashi Yasumura

Petreceți suficient timp în Japonia și apariția bruscă a oamenilor albi care fac lucruri albe poate fi deconcertantă. Observ că alți băieți albi și înalți care ies din magazinul cu cutii de bere.

Nu mai suntem în Hokkaido, nu-i așa? Întreb. Doamna Marvel, care pare la fel de șocată ca mine, spune, cred că nu.

Ne îngrămădim din nou, dar câteva blocuri mai târziu șoferul se oprește brusc. Cred că poate ceva nu este în regulă, dar își arată fereastra. În depărtare se înalță Muntele Yotei, renumit pentru conul său simetric și în acel moment despre cea mai frumoasă priveliște pe care am văzut-o vreodată.

Dacă Snow Country are o bijuterie a coroanei, probabil Niseko este. Aici, printre înălțimile vulcanice ale Muntelui Yotei și lanțul Annupuri se află regiunea de schi de prim rang a insulei, adesea numită St. Moritz din Orient pentru sezonul său lung, zăpezi consistente și o pudră de șampanie de perfecțiune aproape supranaturală. Australienii și kiwii au fost primii care au transformat Niseko într-un lucru atunci când economia japoneză a cedat în anii 1990 - zăpadă fantastică la prețuri rezonabile fără a fi nevoie să meargă la jumătatea lumii - dar acum Niseko are fani pe tot globul iubitor de zăpadă. Restul Hokkaido-ului rural ar putea fi liniar, dar Niseko este în plină expansiune. Toată această dragoste internațională a transformat acest oraș Hokkaido adormit într-o zonă plină de expatriați cu cea mai mare concentrație de ochi rotunzi de pe insulă. Și nu vorbim doar despre turiști; există, de asemenea, o comunitate de gaijin în creștere, care este stabilită în Niseko pe tot parcursul anului - coloniști de un fel diferit. Mesteaeni la baza muntelui Yotei, în Niseko. Takashi Yasumura

După câteva viraje greșite pe acele străzi legate de drift - cu două etaje pe alocuri - reușim să ajungem la hotelul nostru, spectaculosul Kimamaya by Odin, care cu podelele de ulm și granitul întunecat este cel mai frumos copil al brațului Niseko. La check-in ni se alătură un cuplu asiatic arătos. După ce i-a ascultat câteva secunde, doamna Marvel șoptește, Singapore.

După ce ne-am lăsat bagajele, ne îndreptăm spre noaptea înghețată, luându-ne drumul în jurul maselor vaste de zăpadă căzută recent, trecând peste tot felul de construcții noi, unele interesante, multe din cutie, pe lângă camioanele alimentare și magazine ocupate de închiriere de schiuri, până când în sfârșit stăm în fața luminii iluminate a muntelui. Mulțimea de zăpadă se întoarce abia acum dintr-o zi de alergări și, pe măsură ce ne plimbăm, există momente în care se simte că cineva a transformat întregul oraș într-o frate. Există chiar semne în limba engleză care îi sfătuiesc pe vizitatori să nu vomite în public.

Cina este la Bang Bang, unul dintre cei mai iubiți izakaya din oraș, petrecerea noastră a fost strânsă între două familii de schi australieni. Kushiyaki este bine făcut, mai ales hokke, deși mă îndoiesc că aud mai mult de două propoziții de japoneză pe parcursul mesei noastre. Ezo Seafoods, cunoscut drept cel mai bun din oraș, este chiar pe stradă - pe zăpadă, într-adevăr - așa că ne străduim să căutăm câteva stridii excelent cremoase, proaspete. Acum, după ce s-a îngrijit săratul, doamna Marvel cere desert, așa că a trecut la Niseko Supply Co. pentru cafea și galete. La recomandarea personalului Kimamaya, terminăm noaptea la Bar Gyu +, un loc de noapte accesat printr-o ușă a frigiderului care, din cauza zăpezii în derivă, pare că a fost așezat chiar într-un banc de zăpadă. Sorbim Yoichi single-malt și yuzu mojitos clare. Când ne plătim factura, La Bachatera îi arată foarte politicos serverului nostru australian că meniul are cuvântul japonez scris greșit.

Ciudat, spune ea. Am fost aici tot sezonul și nu am observat.

A doua zi este un cer albastru strălucitor de la orizont la orizont. Ne scufundăm în Barn, restaurantul lui Kimamaya, pentru un mic dejun la nivel A - chiar și pâinea prăjită pare îngrijită - și apoi, după un preparat de espresso la Green Farm Café, ne îndreptăm spre liftul până în partea de sus a zonei de schi Niseko Village. Credeți sau nu, acest băiat de pe insulă a fost cândva un schior solid, dar după operația mea recentă a coloanei vertebrale, schiul nu mai este pe ordinea de zi. La lift suntem singurii fără schiuri sau scânduri. Simt o tragere de tristețe, dar ce poți face?

Îți voi spune un lucru: nimic nu explică popularitatea lui Niseko ca și cum ai fi pe munte în mijlocul acelei zăpezi glorioase. Pârtiile sculptate divin roiesc cu schiori de toate nivelurile, din ceea ce pare a fi fiecare colț al lumii. Există chinezi continentali în costumele de zăpadă închiriate care cad cu mare abandon; mai multe accente australiene decât am auzit de la Melbourne; unii francezi, de asemenea.

Fetele rătăcesc făcând fotografii, dar îmi petrec cea mai mare parte a timpului pe pârtie comunicând în tăcere cu Muntele Yotei, a cărui frumusețe i-a adus numele de Fuji al Nordului. După ce aproape am fost alergat de peste o jumătate de duzină de ori, fac semn către fete. E timpul să ne îndreptăm înapoi în oraș. Un lift în zona de schi Niseko Village. Takashi Yasumura

Avem rezervări la masa de prânz la recomandatul Prativo, care este puțin în afara zonei stațiunii, așa că apelăm la un taxi - și atunci ne întâlnim cu Ohtaka-san. Afabil, informat, rece sub presiune, cu reflexele unui jucător online, Ohtaka este exact șoferul pe care îl dorești în Snow Country. Nici măcar nu pare să-i pese de întrebările mele. Toleranța sa la gaijin este foarte mare.

Acum 15 ani, străinii erau o adevărată noutate aici, explică el, dar nu mai mult. Când îl întreb ce părere are despre afluxul de străini, el tace mult timp și apoi spune că a fost aproximativ 80% bun și 20% nu atât de bun.

Comunitatea japoneză și străinii interacționează mult?

Clatină din cap. Nu din experiența mea.

Din ceea ce văd, Niseko este mai puțin o zonă de contact în care culturile se întâlnesc și mai mult o zonă de excludere în care toate provocările care fac călătoria în Japonia atât de satisfăcătoare - bariera lingvistică; diferențele culturale mistificatoare; povara constantă de a fi altul într-o societate care se mândrește cu omogenitatea sa; localnicii înșiși în toată diversitatea lor - sunt blocați.

Nici eu nu sunt doar eu. Chiar și rezidentul gaijin glumește despre ciudata circumscripție a lui Niseko. După cum ne explică Joe, chelnerul nostru englez de la Niseko Supply Co., când mulțimea internațională trebuie să se aventureze din Niseko, ei spun că merg în Japonia.

Nicio ofensă pentru nimeni, dar nu am venit în Japonia să stau într-o zonă sigură pentru gaijin - aș putea face asta înapoi în Boston gratuit. Și mi-e teamă că memoria Ainu nu ajută - nu m-a lăsat nicio dispoziție pentru invazii de niciun fel. Chiar dacă sunt la fel de mult un invadator ca oricine.

Lecția de aici ar putea fi că, dacă veniți la Niseko, încercați să nu vizitați mai întâi Ainu.

În primăvară, Shinkansen va ajunge la Hokkaido și, odată cu acesta, viitorul. Poate, așa cum prezic unii, nimic nu se va schimba cu adevărat și orașe precum Shiraoi vor continua să se ofilească, tinerii lor fugând în masă la Sapporo, Tokyo și nu numai. Poate că viitorul va fi scrisul invaziei Niseko pe toată insula. Bănuiesc că există oameni cărora le-ar plăcea să vadă așa ceva. Mai bine Niseko decât un cadavru ca Shiraoi, ar argumenta ei.

Când mă gândesc la acest posibil viitor, mă gândesc la lupul Hokkaido, acum dispărut și mă gândesc la ursul Hokkaido din cușca lui și mă gândesc la vulpea Hokkaido pe care am văzut-o pe drum, care ne privea de parcă nu am fi nimic. „Galette completă”, un fel de mic dejun la Niseko Supply Co. Takashi Yasumura

Mă gândesc la Takahashi cu fulgii în păr.

Și, desigur, mă gândesc la Ainu.

Ce va aduce viitorul Hokkaido? Lup, urs, vulpe? Știu ce vreau și știu de ce mă tem, dar despre viitor, să îl citez greșit pe Thomas Mann: Nu pot să știu și tu nu-mi poți spune.

Lasă viitorul să aducă ceea ce va vrea; în prezent, voi rămâne cu Sapporo, cu fanfaronarea sa proaspătă până la moarte și cu ramenii ei legendari. Și voi rămâne cu Hokkaido din Snow Country, nu numai pentru că este adevărat, frumos și prețios, ci pentru că poate într-o zi am putea să ne întâlnim și eu și o versiune a acelui urs titan pe care l-am văzut la aeroport. Sperăm că nu va încerca să mă mănânce.

După o altă cafea la Niseko Supply Co., le spun fetelor, oare? La Bachatera cere factura înainte să termin vorbirea.

Îl sunăm pe Ohtaka și, norocos pentru noi, este liber pentru ziua respectivă, așa că ne scoate și asta e pentru Niseko. Vom încheia călătoria în care majoritatea oamenilor se îndreaptă mai întâi din Sapporo: în Otaru, cu faimoasa sticlărie și canalul său pitoresc. Un port istoric, supraviețuiește turiștilor care se împiedică de zi din Sapporo, dar noaptea se transformă într-un alt cadavru.

Vom ajunge noaptea.

Dar asta este încă în viitor. În prezent avem mult de parcurs. Mai am speranță pentru un ultim urs.

Ne întoarcem înapoi în Snow Country. Ohtaka ne povestește despre timpul petrecut în Forța de Auto-Apărare și despre cei doi fii ai săi, ambii, previzibil, în Sapporo. La Bachatera se traduce fericit și doamna Marvel este ocupată cu secțiunea Otaru din ghidul nostru. Muntele Tengu. Conacul Herring. Muzeul Music Box. Nu mă pot împiedica să mă întorc pentru a vedea o ultimă privire asupra Muntelui Yotei, despre care Ainu credea că este primul loc creat pe lumea noastră. Să o vezi în acea lumină, împotriva acelui cer albastru, aproape îți scoate inima.

Și apoi și ea dispare.

Video: Cum să împachetați pentru călătorii de iarnă

Detalii: Ce să faci în Hokkaido

Ajungem acolo

Până la sosirea trenului cu gloanțe, insula este cel mai ușor accesibilă pe calea aerului prin noul aeroport Chitose. Pentru a ajunge la Niseko, urcați pe un autobuz de transfer de la aeroport pentru o plimbare de trei ore spre vest.

Hoteluri

Cross Hotel Sapporo: La o scurtă plimbare de Turnul cu Ceas Sapporo, această proprietate înaltă oferă vedere panoramică la oraș. Sapporo; crosshotel.com ; Se dublează de la 133 USD.

Kimamaya de Odin: Un han confortabil cu nouă camere, cu camere în stil occidental și un centru spa dotat cu căzi de înmuiere. Niseko; kimamaya.com ; Se dublează de la 252 USD .

Restaurante

Bang Bang: O iubită izakaya cunoscută pentru frigăruile sale de macrou la grătar și inimi de pui. 188-24 Yamada Kutchan, Abuta-gun, Niseko; 81-136-22- 4292; frigarui de la 2 $.

Bar Gyu +: Intrați în această oază printr-o ușă a frigiderului și luați o bere după o zi pe pante. Niseko; gyubar.com .

Hambarul: La Kimamaya by Odin’s bistro (dreapta), există un meniu francez autentic și un perete de sticlă care prezintă terenul înzăpezit. Niseko; nisekobarn.com ; Intrări 14 $ - 28 $.

Marusan Tei: Cel mai bun loc pentru donburi cu fructe de mare lângă Piața Curb. 20-1-2 Nishi Kita 12 Jo, Sapporo; 81-11-215-5655; Intrări de la 15 $ la 28 $.

Green Farm Café: Un loc relaxat pentru cafea, ceai și mușcături de la fermă la masă. 167-6 Yamada Kutchan, Abuta-gun, Niseko; 81-136-23-3354; Entrées $ 8– $ 13.

Itadakimasu: Un restaurant situat central, specializat în grătarul Genghis Khan, un fel de miel la grătar. 5-1-6 Minami 5 Jo Nishi, Sapporo; 81-11-552-4029; meniuri stabilite de la 10 USD.

Cafenea Lookout: Accesibilă doar cu telegondola, această cafenea cu greutate lemnoasă din vârful muntelui Niseko Annupuri are vederi incredibile. Niseko; niseko-village.com ; Gustări între 4 și 17 USD.

Niseko Supply Co .: Savurați șampanie în timp ce ronțați crêpe proaspete și galete la această brutărie renovată. Niseko; thenisekosupplycompany.com ; Pateuri 10 - 15 USD.

Prativo: Un restaurant și o fermă de produse lactate, cu un bufet vegetarian excelent și înghețată. Niseko; milk-kobo.com ; Prânz bufet de 13 USD.

Activități

Muzeul de Artă Modernă Hokkaido: Cel mai bun loc pentru a vedea arta insulei, precum și o vastă colecție de sticlă internațională. dokyoi.pref.hokkaido.lg.jp .

Muzeul Internațional de Artă Miyanomori: Această instituție veche de un deceniu are o puternică colecție de artă contemporană, incluzând mai multe lucrări ale lui Christo și Jeanne-Claude. Sapporo; miyanomori-art.jp .

Muzeul berii Sapporo și grădina berii: Singurul muzeu al berii din țară, găzduit într-o clădire de cărămidă roșie veche de 125 de ani, care a fost odată fabrica Sapporo Sugar Company. 9-1-1, Nord 7 Jo, Higashi-ku, Sapporo; 81-11-484-1876.